Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Text entertain’ Category

băi, deci eu am o problemă destul de mare şi nu mă refer la ceva legat de sănătate sau vecini :))
este vorba de şoferii din românia (dacă se poate spune aşa). să o luam cu începutul. cum pe departe mă depăşeşete statura de blogger, critic sau scriitor (cu vrei tu să’i zici), am să mă exprim aşa cum îmi vine mie şi sper să vă fac să înţelegeţi cât mai ok mesajul meu.

Ia’tă cum decurge o dimineaţă normală de-a mea:

Mă trezesc frumos pe la 9 dimineaţa rupt de oboseală, parcă am moţăit 10 minute, nicicum că am dormit 7-8 ore. Îmi fac treburile casei: duş, călcat, coafat etc etc, şi o iau la „pas”.

Cu o mână pe volan, una pă’ schimbător, iar piciorul drept (greu ca plumbu) pe acceleraţie să’ncălzesc motoru’ că-mi tremură peruca de obicei dimineaţa :)).

(Bă frate, pe măsură ce mă apropii de Unirii, pe atât de mult şoferii devin mai enervanţi!)

Şofez, şofez, până ajung la capătu lu’ 21 (ăla de lângă COCOR). Încă de la semaforul unde fac stânga spre capătul tramvaiului, mă pregătesc să dau mare cox astfel încât să nu dea dracu’ să prind un tramvai în faţa mea că vb aia: ai belit #%!& ! Ăştia au resticţie să nu depăşească 10 kmph din cauza clădirilor aflate în paraghină începând de la COCOR până iese în moşilor unde mai au şi staţii amplasate fix lângă semafoare.

Se face verde la semafor, bag a 1-a şi-i dau blană până la momentul cu pricina (unde drumul se intersectează cu linia de tramvai şi se şi unesc, iar dacă am noroc, nu este nici un tramvai aflat deja pe traseu. O altă problemă o am cu cei care, până să ajungi la *intersecţie, opresc ba pe dreapta, ba fac stânga, ba opresc fix în drum astfel încât nu îţi lasă loc să treci pe lângă ei liniştit şi îţi dă marjă de eroare câteva secunde fix cât să treacă tramvaiu dacă se sincronizează cu plecarea mea de la semafor.

Şi uite aşa, în fiecare dimineaţă, dau de câteva manevre d-astea care mă umplu de draci.

Read Full Post »

Stând la service şi aşteptând mecanicul auto care sa ocupat într-un final şi de maşina mea, zăresc la un moment dat, o cucoană focoasă cum că vrea să facă o parcare laterală fix între mine şi un alt autoturism.

Aceasta se încadrează bine, ia de volan, dă cu spatele, intră ca la carte.

Mă şi miram cât de frumos a intrat între cele două. Nu dau să clipesc că, dânsa, a uitat să mai apese frâna şi intră fix în autoturismul din spate. Puţin şocată de păţanie, se uită stânga-dreapta, dar nimic.

Zăresc alt individ. „Ce faci pisi?”.

Mă uit amuzat de cele întâmplate pe acolo, când să aflu că individul nr.2, este chiar soţul cucoanei !!!

Read Full Post »

Totul a-nceput chiar “fine”,

Ca să nu zic “foarte bine”,

Căutam ceva online

Şi-atunci te-am găsit pe tine.

 

Stând pe Facebook, printre rânduri,

Ca un vânător abil

Ce m-a pus întâi pe gânduri

A fost poza de profil.

 

Îmbrăcată-n şcolăriţă

Tu stăteai în prima bancă

Purtând ochelari “de fiţă”

Şi un ruj de piţipoancă.

 

Ţi-am dat “add” ca din instinct

După câteva minute

Aşa cum, de ce să mint,

Am dat şi la alte sute.

 

Şi din pura întâmplare

Totul a-nceput perfect

Fiindcă fără ezitare

Tu mi-ai dat instant “accept”.

 

Am simţit atunci, să ştii,

Că-ntre noi va fi ceva.

Răsfoind fotografii

Ţi-am dat “like” la câteva

O poză m-a pus pe gânduri:

Tu, în braţe la un tip.

Şi-am citit, trist, printer rânduri

Că eşti “in relationship”.

 

Când credeam cu întristare

C-atunci tot s-a spulberat

Văd din bară cum răsare

O fereastră bleu, de “chat”.

 

Bucuros fiindcă tu eşti,

Ţi-am zâmbit atunci, din prima

Şi-ai dat drumu la poveşti

Spunând că te cheamă Alina.

 

Şi aşa, vorbind nimicuri,

Ai ştiut să-mi dai, subtil

Multe zâmbete, pupicuri,

Şi un număr de mobil.

 

Te-am sunat cu nerăbdare,

Aş fi vrut să te văd “live”

Nu doar pozele pe care

Le aveai si pe Hi5.

 

Am vorbit vreo cinci minute

Povestind câte ceva,

Dar având să-ţi spun mai multe

Te-am chemat la o cafea.

 

Şi te-am aşteptat, ştii bine,

Şi-ai intrat zâmbind pe uşă

Dar când ai venit la mine

Am crezut că-i vreo mătuşă

 

Am crezut că eşti o tipă

Mai frumoasă, însă nu;

Te-am privit atent o clipă

Să văd dacă chiar eşti tu

 

Mă gândeam sorbind din suc

Că ce poze-ai tu, “de top”,

Până s-ajungă pe Facebook

Au trecut prin “Photoshop”

 

Tu vorbeai chestii banale,

Eu tot încercam să-ndrug

Nişte scuze mai reale

Ca să pot atunci să fug.

 

Dup-o ora cât o viaţă

Ne-am spus “pa”, şi de mă crezi,

Aş fi vrut să-ţi spun în faţă

Că tu n-ai să mă mai vezi.

 

Am fugit într-un minut

Am plecat fără regret

Şi-am luat-o de la-nceput,

Azi dau “add” la alte fete.

Read Full Post »

Mingea de Golf

Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri.

Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacă borcanul este plin si acestia au convenit că era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf.

I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar acestia au fost de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan.Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar acestia au răspuns în cor „pliiin!”.
Profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studentii au râs. >>

„Acum (a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit), aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră.
Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sănătatea, prietenii si pasiunile voastre, şi că dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi:serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte.

Dacă veti începe cu nisipul (a continuat el), nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de golf şi pietricelele.
La fel şi în viaţă, dacă îţi irosesti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine.
Acordă atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ţi controale medicale periodic, ieşi cu sotia în oraş la cină, joacă golf; vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijă de mingile de golf, ele contează cu adevărat. Stabileste-ţi priorităţile, restul e doar nisip.”

Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea.
Profesorul i-a raspuns zâmbit: „Mă bucur că întrebi asta. Ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten.”

Read Full Post »

Ceva util

Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri.
Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacă borcanul este plin si acestia au convenit că era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf.
I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar acestia au fost de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan.Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar acestia au răspuns în cor „pliiin!”.
Profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studentii au râs. >>
„Acum (a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit), aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră.
Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sănătatea, prietenii si pasiunile voastre, şi că dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi:serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte.
Dacă veti începe cu nisipul (a continuat el), nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de golf şi pietricelele.
La fel şi în viaţă, dacă îţi irosesti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine.
Acordă atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ţi controale medicale periodic, ieşi cu sotia în oraş la cină, joacă golf; vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijă de mingile de golf, ele contează cu adevărat. Stabileste-ţi priorităţile, restul e doar nisip.”
Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea.
Profesorul i-a raspuns zâmbit: „Mă bucur că întrebi asta. Ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten.”

 

 

 

Read Full Post »

Cred că toată treaba aia cu Cenușăreasa a fost o minciună elaborată ca să acopere o diaree. Ca orice fată deșteaptă, Cenușăreasa s-a prins că o minciună, cu cât e mai absurdă, cu atât e mai plauzibilă. Pentru că mintea omului simplu se gândește că dacă ar fi vrut să mintă, ar fi folosit o variantă mai simplă de minciună.

Oricum, tot timpul trebuie să alegi o minciună din care să nu pară că a fost vina ta. Spre exemplu, dacă intârzii la muncă că ești leneș și nu te-ai trezit la timp:

1. Zici că nu ți-a sunat ceasul. – vina ta, trebuia să faci să sune ceasul.

2. Ai prins aglomerație oribilă. – vina ta, trebuia să știi că e aglomerat și să pleci mai devreme.

3. A fost o defecțiune electrică în bloc și ți-a luat mai mult să te pregătești pe întuneric. – nu e vina ta, dar pare o scuză inventată, că e prea banală.

4. A sărit în fața taximetristului un cal și a trebuit să dai declarații la poliție despre un cal mort și un țigan care a bătut un taximetrist – nu e vina ta și sună destul de absurd încât să n-aibă cum să fie minciună. Nimeni nu e atât de cretin încât să inventeze asemenea poveste. Deci automat e adevărată! AVEM UN CÂȘTIGĂTOR!

Pe bune. Eu întârzii profesionist la orice din univers de când sunt. Știu ce vorbesc.

Exact așa și cu Cenușăreasa. Să presupunem că la 12 noaptea a tăiat-o o căcare incredibilă. Nu putea să se cace acolo, că nu avea genul de rochie care să-ți permită să te caci fără să te murdărești pe volănașe. Așa că a trebuit să dispară brusc acasă.

Fiind o lady, nu putea să îi spună prințului că a tăiat-o căcarea. O lady face în așa fel încât nimeni, niciodată nu trebuie să bănuiască că ea se cacă. Evăr. Anusul ei trebuie să pară făcut doar pentru penetrări timide, cu degetul mare.

Nu putea să-i spună că a uitat ceva pe foc. Era minciună clară. Nimeni nu uită ceva pe foc. Se prindea ăla că de fapt ea vrea să se cace.

Așa că a inventat toată treaba aia cu pantoful și zâna și dovleacul de la 12 noaptea, pentru că e o poveste atât de absurdă încât un om normal n-ar inventa-o, ca să explice diareea și să pară o lady în același timp.

Are sens, nu?

 

Sursa: piticigratis.org

Read Full Post »

Moartea maidanezilor

Bun. Vor ăştia să cureţe câinii maidanezi de pe străzi şi voi sunteţi împotriva acestui lucru.

Vă căcaţi pe voi cu spume la gură, alergând indignaţi în cercuri că e un măcel, că e inuman, că nu se poate aşa ceva.

Vă rog să vă daţi puţin jos de pe piedestalul de martirism etic autosuficient de pe care v-aţi urcat fără să vă roage nimeni, să trageţi nişte aer în piept, să nu mai daţi ochii peste cap ca demezele ofuscate, şi să tăiaţi sonorul două minute, cât vorbesc şi eu.

Bun. Sunteţi gata?

.

.

.

Salut. Aţi mâncat porc, vită sau oaie în ultimii ani şi vi se pare normal, dar vă ofuscaţi dacă cineva vrea să omoare maidanezi? În acest caz sunteţi nişte ipocriţi cretini care merită împuşcaţi în gât. Sărim peste găini şi peşti, că-s animale retardate. Le faci un bine dacă le spinteci.

Dar oaia, vaca, şi porcul, sunt nişte mamifere la fel de drăguţe, inteligente, sufletiste şi iubăreţe ca şi câinii. Mai ales porcii. Sunt demonstrat mai inteligenţi decât câinii.

Au un intelect apropiat primatelor şi un porc matur depăşeşte în gândire, percepţie de sine şi înţelegere a universului un copil de 3 ani. Singura diferenţă între porc şi câine e că porcul e gustos, şi câinele nu. Şi dacă diferenţa asta ţi se pare în aşa hal de esenţială încât să fii OK cu jumărul dar să se umfle guşa în tine când zice cineva de eutanasiat câini, meriţi bătut cu scaunul peste muie.

La fel cum e o nevoie umană să arunci şorici sub nas, e o nevoie la fel de umană să nu calci în rahat de câine şi să nu te latre o potaie când te poticneşti beat spre casă. Şi am scăpat simplu şi logic de 95% dintre indignaţi. Au rămas doar vegetarienii. Ei bine, părerea lor nu contează.

Dacă nu mănânci carne eşti un animal ierbivor, sub mine în lanţul trofic, deci automat 1. nu îmi pasă de părerea ta şi 2. te-aş face pe grătar şi mânca fără nici o mustrare de conştiinţă. Tot aud argumentul ăla imbecil: că există o firmă SF, care se cheamă Protan şi e plătită la kil la eutanasiere. Şi omoară doar câinii mari iar căţelele le lasă vii ca să se împuieze, să aibă o recoltă bună şi la anul.

De acord, dacă schema asta piramidală cu câini există, deşi mie mi se pare prea SF să fie plauzibilă, e o agerime nesimţită făcută să sugă bani de la buget. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie omorâţi maidanezii. Înseamnă doar că soluţia actuală de omorâre a lor e proastă.

E ca şi cum ai afla că ăia de la şaormeria din colţ pun căcat în kebab şi ai deduce că soluţia e să te laşi de mâncat.Nu.Soluţia e să găseşti un loc cu kebab fără rahat în el. Şi dacă vă roade compasiunea, luaţi-l pe Azorel în casă şi ţineţi-l în baie.

Să îi strângeţi voi căcatul şi să-i suportaţi lătratul, dacă tot îl iubiţi aşa de mult. S-au trezit toţi hipioţii nespălaţi din ONG-uri că se bagă ei să-i strângă, să-i spele şi să-i hrănească drăguţ şi uman. Hai, nu, zău? Dacă puteaţi să faceţi asta, o făceaţi până acuma, nu vă trezeaţi fix în ultimul moment.

E foarte uşor să o faci pe pilonul etic şi moral într-o problemă, când acea problemă nu e a ta, ci a altora, şi când nu ai ridicat nici un deget petru a face ceva. Sper să vă atace un urs polar, să fie 10 poliţişti cu pistoalele pe capul lui şi eu să ţip că ursul ăla pe mine nu mă deranjează, e foarte drăguţ şi pufos şi ar fi un barbarism inacceptabil să fie omorât. Şi da. Scoteţi-vă capurile din cur.

Câinii maidanezi sunt o problemă.

Apropo, ziceţi mersi că am fost domn şi nu am început cu argumentul ăla că „De obicei apărătoarele maidanezilor sunt femei trecute de 30 de ani, fără copii şi mult prea jos în scara socială ca să aibă speranţa de a procrea cu vreun mascul acceptabil vreodată. Şi proiectează dragostea aia matern-protectivă, care e instinctual acolo şi trebuie să se manifeste într-un fel, pe potăile din faţa blocului, că-s neajutorate şi cu ochii mari şi umezi.Nu am de gând să-mi construiesc societatea în jurul nevoilor subconştiente ale ovarelor unor femele beta, universal nesemnificative.”

sursa: piticigratis.org

Read Full Post »

Older Posts »